Mike Pence și Sarah Palin sunt câștigul alegerilor din Statele Unite ale Americii

După cum am aflat cu toții, o adevarata surpriza pentru toti specialiștii in politica și pariuri, mogulul republican Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii din 8 Noiembrie 2016. Destul cu ratoiul Donald și haideți sa ne focusam atenția pe alesul lui ca și Vice președinte al Americii: guvernatorul statului Indiana: Mike Pence.


 El este omul, care cred eu a fost pus de Dumnezeu sa aducă pacea in urma acestor alegeri zbuciumate. Crescut in biserica catolica de către predecesorii săi irlandezi, acesta se declara ” born again Evangelical” adică evangelic născut din nou. Ast a pentru ca la un moment de maturitate a declarat supunere lui Dumnezeu și necesitatea Mântuirii peste casa lui. Pentru un timp a frecventat Biserica Evanghelică din Indianapolis și și-a creat un caracter răbdător, diplomat, perseverent. 

 In anul 2013 a fost ales guvernatorul statului Indiana. Din păcate însă acesta a revenit spre catolicism care este mult mai liberal mai ales in urma semnării de către acesta a Religious Freedom Restoration Act ( actul de restaurare a libertății religioase) in 2015. Inițial acest act prevedea ca un om aflat intr-o funcție publica are dreptul sa refuze eliberarea unui act către o persoana care ii cere acest lucru dar care nu are același percepte morale sau una din religiile recunoscute oficial. Acest act a fost revizuit la insistentele industriașilor americani astfel ca sa includă si comunitățile de lesbiene si homosexuali ca si comunități naturale, tradiționale. De apreciat ca Fratele Mike a susținut pana la capăt ca acest act nu este creștinesc dar a fost îngrădit sa-l semneze împotriva voinței lui datorită calității pe care o avea in administrația statului Indiana. La un moment dat in timpul alegerilor am avut o discuție mai aprinsa pe Facebook cu evanghelicii americani pe tema cine e mai potrivit pentru Casa Albă și aceștia mi-au spus supus cu surprindere ca Trump și echipa lui este mai potrivit decât „Clintonii” sau „BUSH-ii”. 

Nu am înțeles atunci și nici acum de ce 30 milioane de evanghelici născuți din nou l-au susținut pe acest arogant Trump. Acum când aflu ca Saraj Palin, guvernatorul Alaskăi va fi potențialul secretar de stat al Americii încep sa înțeleg de ce. Dumnezeu presară și oameni cu frica de Dumnezeu,  subtil și discret, in conducerea celei mai mărețe națiuni de pe pământ: SUA. Aceasta sora Evanghelică a fost botezată și a crescut intr-o biserica Evanghelică baptista care conferea o comunitate izolata, protejata dar unita in îndepărtată Alaska. Cu timpul însă și aceasta sora a fost ispitită de faima și a declarat ca a trebuit sa își schimbe biserica locală cu una mai potenta financiar și care sa fie mai liberală, după cum declara însuși umilul pastor al primei biserici in care Sarah a primit Cuvântul vieții. 

Sa ne rugam ca efortul acestor doi oameni, locurile 2 și 3 in topul conducătorilor administrației americane sa confere stabilitate populației îngrijorate și mai ales unei importante comunități Evanghelice americane și alte natiuni( latine, romane) care Isis doresc in continuare sa slujească Domnului pe acest pământ american. God bless America!

Articol de Liviu Stelian Maxim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s