CÂT COSTĂ NARCISISMUL?

Daniel Olteanu

De Rick Boxx

 

Care este legătura dintre egoul unui director şi succesul companiei sale? E o întrebare interesantă care a fost tratată într-un studiu realizat de Australia’s Macquire Graduate School of Management.Potrivit unui articol pe baza studiului respectiv, publicat pe ChiefExecutive.net, în timpul studiului s-a descoperit o legatură interesantă între narcisismul directorilor şi performanţa companiei.În special, studiul cuprindea citate ale directorilor de top din cadrul şedintelor trimestriale cu acţionarii.

Coordonatorii studiului au fost atenţi la pronumele folosite cu preponderenţă, ca „eu” sau „mie”, care făceau referire la director, decât „nouă” sau „noi”, cuvinte care se referă la întreaga conducere, sau chiar la întreaga companie.

Deşi studiul s-a concentrat în mod deosebit asupra Australiei, cercetătorii au constatat că rezultatele companiilor conduse de directori mai puţin narcisişti – cei care nu aveau tendinţa să vorbească despre ei înşişi – au fost de două ori mai bune decât ale celor care aveau…

Vezi articolul original 373 de cuvinte mai mult

Baptistkirken Kristuskirken Copenhaga

Baptistkirken Kristuskirken Adresa: Københavns Første Baptistmenighed Baggesensgade 7 2200 København N Pastor Vasile Nistor:  Contact : gabivasi@yahoo.dk                                            Tlf: (+45) 3539 7964 Programul: Întâlnirile lor sunt tot a doua duminecå din lunå, Sau mai bine zis a 2 si a 4. Urmåtoare Întâlnire este pe 12 aprilie 2015 la ora 15, se continuå dupå aceea cu …

Botez la Biserica Emmaus Birmingham!

Incredible joy, grace upon grace and new lives started in Christ today. Emmaus Church is rejoicing with the angels for you Marius, Ina and Catalin. Motiv de multa bucurie, har imbelsugat si vieti noi cu Hristos incepand de azi. Biserica Emmaus se bucura de : Marius, Ina si Catalin. Photo by Nicoleta Mezei Photography